CoQ10 a fost descoperita in 1957 de Frederick Crane, Ph.D., acum la Purdue University, Indiana SUA. Dupa 4 ani, Peter D. Mitchell, Ph.D., la University of Edinburgh, si-a dat seama cum CoQ10 produce energie la nivel celular si, in 1978, a castigat Premiul Nobel pentru chimie cu aceasta descoperire.

Pe la mijlocul 1960, cercetatori japonezi au recunoscut ca CoQ10 se concentreaza in miocard, muschiul inimii. Rolul ei in inima apare clar: inima, unul din organele cele mai energetice, bate aproximativ de 100000 ori intr-o zi si de 36 milioane ori intr-un an, si depinde de CoQ10 pentru „bioenergie”. La inceputul anilor 1980, Folkers, director la Institute for Biochemical Research – University of Texas, si Per H. Langsjoen, M.D. (tatal lui Petru), au realizat primul studiu asupra CoQ10 in tratamentul cardiomiopatiei, o forma progresiva de insuficienta cardiaca. Descoperirile au fost uimitoare. Intr-un studiu bine controlat, 19 pacienti care era de asteptat sa moara de insuficienta cardiaca si-au revenit cu o „extraordinara imbunatatire clinica”, dupa raportul lui Folkers si Langsjoen’s in Proceedings al National Academy of Sciences of the USA (June 1985;82:4240-4).

Studiile demonstreaza efectul esential al CoQ10. In Biochemical and Biophysical Research Communications (Jan 15, 1993;182:247-53), Folkers a descris cazul unui barbat de 43 ani suferind de cardiomiopatie. Dupa ce i s-a dat CoQ10, inima sa marita s-a micsorat (aratand ca merge mai eficace), si si-a putut relua o „extrem de activa viata atletica”. Functionarea inimii unui alt pacient, 50 ani cu o cardiomiopatie extrem de severa, a revenit la normal dupa ce a luat CoQ10, si de atunci nu a mai avut „limitari de activitate” Numeroase alte studii au confirmat rolul CoQ10 in tratarea problemelor (insuficienta) cardiace, altfel tratate cu medicamente (beta blocanti si inhibitori ACE)- sau prin transplant de inima.